By admin 
Ne petrecem zilele derulând pe ecrane, comentând viețile altora, adăugând reacții și inimioare, dar tot mai rar privim cu adevărat pe cineva în ochi.
În spatele ecranelor, lumea pare plină de conexiuni, dar în realitate tot mai mulți oameni nu au pe nimeni care să le bată la ușă, să îi întrebe sincer „ce faci?” sau „ești bine?”.
În timp ce rețelele digitale au construit punți virtuale, au dărâmat tăcut legăturile umane reale. Conversațiile profunde au fost înlocuite de mesaje rapide, zâmbetele de emoticoane, iar întâlnirile de notificări. Am devenit spectatori ai propriilor vieți — privitori tăcuți, care urmăresc lumea prin ecrane, dar participă din ce în ce mai puțin la ea.
Trăim în era conectivității totale, dar sufletele noastre par tot mai deconectate. Poate că adevărata provocare a vremurilor moderne nu este să fim mai rapizi sau mai vizibili, ci să învățăm din nou să fim prezenți - cu adevărat, aici și acum, unii pentru ceilalți.